CAT TAMER

CAT TAMER

840 

  • RON: 4,000 lei

Mixed technique / canvas

Dimensions: 120 x 100 cm

1 în stoc

Report Abuse
Categorii: , , Etichete: , , , , , , ,

Descriere

Mixed technique / canvas

Sebastian Iacob

“pictez viaţa în împrejurimile imediate,

încercând să prind momentul şi  particularitatea …”

 

“Eu caut “je ne sais quois” al identităţii şi mă opresc doar atunci când sugestia este foarte puternică” – Sebastian Iacob, pictor (Bucureşti, 2020)

 

Aşa se arată pictorul Sebastian Iacob în diversele teme pe care le abordează, materializate în serii de pictură, adevarate instalaţii artistice sau performance. Se identifică cu fiecare serie de lucrări, pe care o construieşte după perioade lungi de căutări, de introspecţie şi experiment personal. Nu renunţă până nu prinde şi cuprinde momentul şi particularităţile lui.

           

RAF: Esențializare şi sinteză sunt noţiunile care îţi definesc portofoliul expoziţional, atât de diversificat tematic.

           

Sebastian: Mă preocupă subiectele care pot servi drept portativ al cântecului propriu, o atitudine asertivă în lume, dar şi adoptarea unei poziții autentice în plan artistic.

           

RAF: Sebastian, în analiza seriei de lucrări listate în galeria noastră, remarc un soi de mutaţie, nu numai o schimbare de conţinut. Modul discursului tău pictural se transformă. Şi ca să dau mai multă claritate, eşti printre puţinii artisti din generaţia tânără care pune în discuţie raporturile cu societatea. Există  voinţa de a introduce noi forme şi raporturi. Experienţele şi experimentele tale, oricât de neobişnuite ar fi, sunt, prin excelenţă, încercări de comunicare.

 

          “fiecare lucrare are  sonoritate,

           are ritm,

           are freamăt,

           parcă nu ne lasă să fim liniştiţi (…)”

           

Sebastian: Adopt o atitudine nouă, de deschidere, ceea ce înseamnă o multiplicare a căilor de comunicare (picturală, evident). Atitudinea deschisă instituie un demers exploratoriu; în loc de a se menţine la fapte, la date sau la domenii stabilite, ea acordă atenţie la tot ceea ce este pe cale de emergenţă. Stilul meu plastic implică o atitudine nouă faţă de lume.

           

RAF: Iar din punct de vedere tehnic?

           

Sebastian: Din perspectiva tehnică, îmi place să abordez diverse tehnici plastice de uleiuri, vopsea acrilică şi pe bază de solvent, pastel, marker, iar interesul pentru experiment este alimentat de dorinţa de cunoastere a materialităţii şi texturii, de anatomia gestului şi tehnici de trompe l’oeil.

           

RAF: Vorbeşte-ne în câteva cuvinte despre această serie de pictură “CIRCUL”.

           

Sebastian: Seria de pictură pe care o prezentăm acum, face parte din tema Circului, iar autorul îşi pictează “circul” personal, populat de diverse entități ale subconştientului propriu. Lucrările au un caracter ludic, dar şi terapeutic, artistul refulează angoasele proprii şi face “performeri” în CIRC-ul pe care îl prezintă publicului, realizând, astfel, un număr sincer, asumat. Tuşe expresive, explozii de culoare, dripping şi splash, toate construiesc personaje cu costume colorate, într-o atmosferă de clar-obscur, fiecare lucrare are o sonoritate, un ritm, un freamăt, care parcă nu ne lasă să fim liniştiţi.

           

RAF: RAF se bucură de întreaga colecţie de lucrări, sub titlul CIRC”. Evident, vine întrebarea firească, de ce ai ales RAF pentru acest demers?

           

Sebastian: În colaborarea cu RAF văd o oportunitate, deoarece observ o abordare “fresh”, în procesul de promovare a artei și artiștilor. Această galerie virtuală, care, deşi nu este o idee chiar nouă, este cu adevărat posibilă din punct de vedere tehnic; este un spaţiu imersiv în mediul digital online, unde pot fi expuse lucrări reale, la o rezoluţie înaltă. Am incredere că aveţi tot felul de aşi ascunşi în manecă şi sunt deschis pentru ceea ce va urma.

           

RAF: Ai adus freamăt în RAF, Sebastian!

           

Sebastian: Arta este freamăt!

           

RAF: Mulţumesc, Sebastian! Bine ai venit!

Mai multe produse ale artistului Sebastian Iacob

preloader